Un posibil sfânt român al acestui sfârșit de secol

Articol publicat în anul 1999, în revista Formula AS

Trupul preotului Ilie Lăcătușu (+1983) a fost deshumat anul trecut. Era neputrezit și emana un miros puternic de mir. În istoria Bisericii, o singură categorie de oameni au avut acest dar: sfinții

O viață de credință, slujire și gratii

Părintele Ilie Lăcătușu s-a născut la 8 decembrie 1909 în satul Crăpăturile din județul Vâlcea. A fost al doilea copil – din cei șapte – al soților Marin și Maria Lăcătușu, tărani simpli, dar cu credință în Dumnezeu. Tatăl său era cântăreț bisericesc, ceea ce a dus la apropierea copilului de Biserică încă de la o vârstă fragedă. Urmându-și chemarea interioară, după terminarea școlii în satul natal, se înscrie la Seminarul Teologic “Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Valcea (1925-1930) pe care îl absolvă cu Diploma de Virtute. Urmează apoi Facultatea de Teologie din București, între anii 1930-1934.

La 5 iulie 1931 se căsătorește cu învățătoarea Ecaterina Popescu. Este hirotonit preot, în septembrie 1934, și i se încredințează parohia Oșica de Jos, raionul Caracal, iar mai apoi sătul Buicesti – Vâlcea.Ani de zile, viața părintelui se va scurge liniștită, el ocupându-se cu râvnă de misiunea sa, având și grija familiei, binecuvântată de Dumnezeu cu cinci copii.

Dar, în 1952, un val de arestari în rândurile preoților face ca Ilie Lăcătușu să ajungă într-o colonie de muncă, la Canal. Un an mai tarziu, din cauza înrăutățirii stării de sănătate, este mutat la Targu-Ocna. Trebuie spus că, în comparație cu închisoarea de la Pitești, unde reeducarea a produs multe victime, la Târgu-Ocna viața religioasă a atins cele mai înalte culmi. Aici și-a trăit ultimele zile Valeriu Gafencu, supranumit “sfântul închisorilor”. Pentru părintele Ilie, aceasta va fi o perioadă de intensă rodire spirituală.

In 1954 este eliberat, dar în 1959, prigoana comunistă înăsprindu-se din nou, părintele este din nou arestat și condamnat la muncă silnică în colonia Periprava din Deltă. Starea sănătății i se înrăutățește din ce în ce mai mult. Intre 1964-1965 are domiciliu forțat la Bolintin, unde este obligat să lucreze ca zidar. Va avea posibilitatea să slujească din nou abia în 1965, în satele Gărdesti – Teleorman și Răsuceni – Ilfov. Se pensionează în 1978. Încetează din viață la 22 iulie 1983, după ce pe patul de spital îi rugase pe cei dragi ca, daca soția sa va muri peste 15 ani, să fie înmormântată alături de el.

La deshumare, o surpriză de proporții

Înmormântarea soției a avut loc pe 29 septembrie 1998 (profeție?). Cu această ocazie, cei prezenți s-au aflat în fața unui fapt neașteptat: trupul părintelui era întreg, neputrezit, asemenea unui trup îmbălsămat. Mai mult decât atât, el emana un miros plăcut, asemănător mirosului de mir. Dându-și seama că se pot afla în fața unui sfânt, dar și pentru a nu cădea într-o idolatrie nefondată, rudele au lăsat timp de mai multe săptămâni trupul în contact cu aerul. Nu s-a întâmplat nimic, fapt pentru care au înaintat un memoriu Arhiepiscopiei Bucureștilor, prin care atrăgeau atenția asupra descoperirii.

Câteva luni mai târziu, difuzarea pe postul național de televiziune a filmului documentar “Semne”, realizat de regizorul Cornel Ciomîzgă, a înștiințat opinia publică despre incredibila descoperire. Fără a trage o concluzie anume,
imaginile prezentau un trup perfect întreg, uscat și usor (7-8 kg), de culoarea alunei, iar calmul de pe chip părea că tăadează liniștea interioară de dinainte de moarte.

Cultul local și opinia publică

Cazul părintelui Ilie Lăcătușu a stârnit o vie și firească senzație în mass-media, dar și în lumea ecleziala din Romania. În jurul Mănăstirii Petru-Vodă, al cărei staret este cunoscutul duhovnic Iustin Parvu, exista deja un cult discret al preotului mărturisitor, ba acesta a fost și pictat pe un perete exterior al bisericii din această așezare monahală. Mai multe asociații cunoscute: Frătia Ortodoxă Română, Asociația Creștinilor Ortodocși Români, Grupul “Scara”, Asociația “Cristiana”, Liga Tineretului Ortodox Roman, Fundatia “Anastasia”, Asociatia Română a Foștilor Detinuți Politici și Luptători Anticomuniști și Liga Studenților au alcatuit un memoriu prin care se cerea Sfântului Sinod deschiderea unui dosar de canonizare pentru părintele Ilie Lăcătușu (aceasta ar însemna trecerea lui în rândul sfinților Bisericii Ortodoxe Române, în calendar și în slujbe).

Ce spun rânduielile bisericești?

Până ce Sfântul Sinod, forul suprem în conducerea BOR, se va pronunța oficial asupra sfințeniei părintelui Lăcătușu, se cer precizate motivele care pot determina un corp neînsufletit să nu putrezească după punerea în mormânt. Acestea sunt: frigul (in cazul când înhumarea are loc iarna), o salinitate ridicată a solului său o compozitie biologică specială a trupului. In primele două cazuri, expunerea la aer ar duce la putrezirea trupului, dar, precum am vazut, acest lucru nu s-a întamplat. O compozitie biologică specială înseamnă fie păcate mari în timpul vieții, fie sfințenie.

Pravila, acel regulament de ordine interioară al Bisericii, precizează: dacă trupul neputrezit are culoarea neagră, se datoreaza unor mari pacate. Daca partea dorsală a trupului este putrezită, se datorează unui blestem preoțesc sau arhieresc. Dacă mortul are degetele chircite, unghiile și părul crescute foarte mult în groapă, se datorează celei mai grele pedepse bisericești: anatema (excomunicarea). Alte caracteristici ale acestor trupuri: sunt deformate și urâte, miros greu și provoacă spaimă privitorilor.

Cu tot spiritul critic, nici una dintre aceste atribute n-a putut sta în dreptul numelui preotului Ilie Lăcătușu, mai ales dacă se tine cont de un amănunt mai puțin cunoscut: Preasfințitul Părinte Teodosie Snagoveanul a oficiat o slujbă de dezlegare pentru eventualele păcate mari sau anateme care ar fi putut împiedica trupul preotului să putrezească. Vicarul Arhiepiscopiei Bucureștilor a recunoscut că se află în fața unui caz clar de sfințenie, dar a adaugat că o procedură de canonizare presupune cercetarea tuturor marturiilor necesare unui astfel de moment. Astfel de ceremonii s-au mai făcut in 1955 și 1992, când au fost trecuți în rândul sfinților, printre alții, domnitorii Stefan cel Mare și Constantin Brâncoveanu cu fiii săi.

Ce urmează?

O explicatie teologică a neputrezirii unui trup după moartea purtătorului său sună cam așa: partea spirituală a unei persoane formează, împreună cu partea materială, un tot unitar. De aceea, trăsăturile de caracter se imprimă asupra chipului și a constitutiei fizice în ansamblu. La fel și nivelul de viată spirituală atins. Iar atunci când sufletul se află într-o așa de intimă legatură cu Dumnezeu, cum se întâmplă în cazul sfinților, însuși biologicul trupului este transfigurat de har iar decesul îl afectează numai parțial.

Părintele Ilie Lăcătușu este, probabil, ultimul intrat în cercul “prietenilor” lui Dumnezeu. Își mai asteaptă însă rândul un Argatu sau un Ilie Cleopa. În fața unor oameni ca aceștia, care apar la fel de rar ca o eclipsă de soare, cuvintele se retrag cu respect și lasă loc tăcerii grăitoare.

Cum spune un text liturgic ortodox: “Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte…”.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s