O oază de ortodoxie românească în inima Canadei

publicat în Formula As, nr. 1110, martie 2014
 

Departe de România, undeva în pădurile canadiene, se află o oază de ortodoxie de-a noastră. Părintele Cyrille Bradette, deși e canadian, a înființat mănăstirea „Protection de la mere de Dieu” (Acoperământul Maicii Domnului) și a pus-o sub oblăduirea episcopiei românești de aici. Nu-i de mirare că enoriașii lui sunt în mare parte, români.

Iarna pe uliță

Mașina înaintează încet, dar sigur, pe drumul proaspăt deszăpezit. Și au fost niște zăpezi „ca altădată”. Imperiale. Un altădată în stil canadian. Ar fi impropriu să-l numim drum de munte, deoarece zona seamănă mai mult cu dealurile Prahovei, dar pădurea deasă, ca o taiga siberiană, face peisajul să pară „ca-n munții noștri”. De parte și de alta, copacii sunt acoperiți în urma celor trei zile necontenite de ninsoare cernută, ca o făină.

Afară, seninul e relativ, dar frigul absolut. -22 și suntem la prânzișor, cum ar spune cronicarul. Șerpuim o vreme printre copaci, fără GPS, doar cu o hartă imprimată de pe internet. Când suntem aproape siguri că am trecut de punctul de referință, ajungem în sfârșit la o răspântie de drumuri, unde, mai la deal, se află mănăstirea. O biserică mică de lemn, cu turlă pe acoperiș, o construcție din bârne zdravene, care adăpostește chiliile și câteva încăperi pentru oaspeți și, în sfârșit, o a treia cabană, cu fabrica de lumânări (aici se fac lumânările pentru parohiile românești din zona Montrealului).

Părintele Cyrille (Chiril, am spune pe românește) Bradette ne aștepta în camera de zi pentru discuția teologică despre Sfânta Liturghie. În încăperea călduroasă și primitoare se mai află încă trei familii de români și canișul mănăstirii, care se atașează imediat de copiii românilor. Atmosfera e informală, destinsă. Așteptăm, discutând una-alta, poate mai sosește cineva. Mă uit în jur. Interiorul de lemn se asortează surprinzător de bine cu mica bibliotecă și cu televizorul cu plasmă. E modern și totuși arată a mănăstire ortodoxă.

Scurt istoric

Mănăstirea „Protection de la Mere de Dieu” se află în Lachute, la vreo sută de kilometri nord de Montreal, în provincia Quebec. A fost înființată în octombrie 2004, ca mănăstire de călugări sub jurisdicția canonică a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Americii de nord și Canadei. Se vrea o mănăstire otrodoxă de expresie franceză, deschisă creștinilor din orice confesiuni care doresc aprofundarea credinței în contact cu spiritualitatea creștină orientală, așa cum e trăită de ortodocși.

Are o obște monahală de trei viețuitori, iar stareț este ieromonahul Cyrille Bradette. Prea Sfințitul Ioan Cassian, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Americii și Canadei, mai poposește uneori pe aici, când activitatea pastorală îl aduce în zonă.

Părintele stareț a fost profesor și deține un masterat în educație la Université du Québéc à Montréal. Disertația de master și-a făcut-o pe marginea iconografiei celor 12 sărbători majore ale Bisericii Ortodoxe. Pentru ridicarea mănăstirii, părintele și-a investit toate economiile lui, inclusiv casa. Nu obișnuiește să facă colectă de bani în timpul slujbei și nici să îi lase pe cei prezenți să plece cu burta goală. Îi pune la masă, de îndată ce s-a terminat Liturghia. Se găsesc mereu voluntari pentru curățenie sau bucătărie, iar părintele face de toate, cot la cot cu ei.

Sfânta Liturghie – retrăire a vieții lui Hristos

Fiindcă nu mai apare nimeni, ne așezăm. Părintele în capul mesei, iar noi, ca ucenicii, de o parte și de alta. Vorbim despre Proscomidie. Acea pregătire pentru Liturghie, pe care preotul o săvârșește singur, în altar. Miezul de prescură care va deveni mai târziu Trupul Domnului se numește Agneț iar limba franceză are pentru el agneau, care, ca și originalul latinesc agnus, înseamnă miel. Cu referire la cuvintele profetului Isaia: „Ca un miel de junghiere S-a adus.” Apoi, alături de Agneț, se află, pe Sfântul Disc, mici fărâmituri de prescură, câte una pentru fiecare nume de credincios pe care preotul îl pomenește, fie din pomelnice scrise, fie din memorie, fie ei vii ori adormiți. Astfel că, la jertfa liturgică participă toți cei prezenți, ca și cum s-ar afla la picioarele Crucii și părtași la patimile și Învierea Domnului.

Ieșirea preotului cu Evanghelia simbolizează începutul propovăduirii Lui Hristos printre oameni. La bonne nouvelle. Vestea cea bună. Pentru ca, mai apoi, ieșirea cu Cinstitele Daruri, să simbolizeze drumul Lui spre Patimi. Pâinea și vinul se vor transforma în chip nevăzut în Trupul și Sângele Mântuitorului, așa cum s-a întâmplat, odinioară, la Cina cea de Taină. Și îl văd pe părintele Cyrille cum, luminându-se la față, ne spune că, luând parte la Liturghie, luăm, de fapt, parte la Cina cea de Taină, alături de cei 12 apostoli. Nu degeaba rostim Crezul înainte de Sfințirea Darurilor. Mărturisim unitatea în credință și astfel uniți, ne apropiem de Dumnezeu. Nimeni nu se mântuiește singur. Nici măcar pustnicii. Pentru că, în singurătatea lor, ei sunt mai aproape de lume decât noi, cei ce viețuim în tumultul orașului.

Bătrân la trup, tânăr în suflet

Și continuă părintele Cyrille așa preț de vreo oră, explicând rostul unor ritualuri ortodoxe legate de Sfânta Liturghie. O consideră un fel de punere în scenă, o retrăire (și nu doar o comemorare) a întregii opere mântuitoare a lui Hristos.

În timp ce vorbește, mă uit în jur: un brad împodobit cu figurine de soldăței toboșari, dar și de țărăncuțe românce; icoana Maicii Domnului cu maramă de in. Am venit pentru o conferință, dar în loc de orator și auditoriu, am găsit un părinte vorbind ucenicilor lui. Și-a pregătit din timp discursul, dar e mulțumit când îl abatem de la șirul gândurilor cu câte o întrebare. Cățelul mănăstirii trece, curios, pe la fiecare, apoi sare în poala starețului. Șezi frumos, Musette! Dar să vedeți cum m-am dus la ruși. Și pomenește despre o întâmplare la biserica rusă din Montréal, unde a slujit în urmă cu câțiva ani. Ca să facă impresie bună, a învățat textele din Liturghie în rusește, cu tot cu accent. Toți l-au crezut rus de-al lor, iar la sfârșitul slujbei l-au asaltat cu întrebări și i-au cerut sfaturi. A trebuit să le spună politicos, prin translator, că e de fapt, quebecos.

Fața părintelui e deopotrivă luminată de un entuziasm tineresc, împletit cu o vorbă ponderată, ca a călugărului care nu se grăbește să vorbească, ci cumpănește mai întâi.

Pe la vremea prânzului, părintele Cyrille ne pune la masă. Își dă culionul de pe cap și se încinge cu un șorț cu motive maramureșene. Româncele, săritoare, îi dau o mână de ajutor și mai apoi ne așezăm cu toții la masa din camera unde vorbirăm, care acum s-a transformat în trapeză. Tatăl nostru, pe românește, spus de părintele Cyrille și … poftă bună.

În loc de rămas bun

Am plecat spre seară, când monahii se pregăteau de vecernie.

Mănăstirea și împrejurimile sunt, iarna, de o izolare aproape isihastă. Troienile fac, se pare, casă bună cu rugăciunea ortodoxă, fie ea pe franțuzește sau pe românește. Toamna, însă, de hramul mănăstirii, două lucruri mi s-au întipărit temeinic pe retină. Unul sunt oamenii, clerici și credincioși, care vin la onomastica așezământului, chiar dacă distanțele care îi separă sunt de-a dreptul … canadiene. Celălalt, e pădurea. Frunzele copacilor sunt colorate, concomitent, în roșu, verde, roz, cărămiziu și galben. Un spectacol de culoare pentru care Quebecul e renumit. Iar hramul, Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie) se întâmplă chiar în mijlocul acestui sezon de pictură a naturii.

Știu monahii ortodocși unde să își dureze altar de rugăciune !

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s