De la Sfântul Nicolae la Moș Crăciun: o călătorie prin istorie

V-ați întrebat vreodată cine este cu adevărat Moș Crăciun ? E un sfânt? Un bătrân din povești ? Sau poate și una și alta ? Vom vedea cum Moșul este, la origine, Sfântul Nicolae, trecut prin istorie bizantină, tradiții scandinave și marketing american.

Sfântul Nicolae

Sfântul Nicolae (6 decembrie) este fără îndoială unul din sfinții cei mai populari ai Bisericii, atât ai celei răsăritene, ortodoxe, cât și al celei apusene. Este, totodată, sfântul preferat al copiilor, ca cel care le aduce, pe ascuns, daruri.

Trăitor în a doua jumătate a secolului al III-ea și prima jumătate a secolului al IV-lea, Sfântul Nicolae a fost episcop cetății Mira, din provincia Lichia (în sud-vestul Turciei de azi). În această calitate, a participat la primul Sinod Ecumenic de la Constantinopol, din anul 325, alături de alte mari nume ale Bisericii universale: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz sau Teologul, Sfântul Alexandru al Alexandriei și Sfântul Împărat Constantin cel Mare.
Crezul pe care îl rostim astăzi la fiecare Liturghie și care este un rezumat al credinței ortodoxe despre Sfânta Treime și Biserică, este un produs al acestui sinod. Iar Sfântul Nicolae a contribuit și el la redactarea lui.

Sfântul Nicolae a fost un om al faptelor și al discreției. Se cunosc episoade de mărinimie care i-au creionat imaginea de făcător de bine și aducător de daruri pe ascuns.
Într-o zi, când încă nu era episcop, a strâns în fața casei lui pe toți săracii și oropsiții din ținut și le-a împărțit averea moștenită de la părinți, după cuvintele Mântuitorului: „Vinde toate câte ai și împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri.”

Altă dată, a aflat despre un tată a trei fete care voia să le vândă pe acestea din cauza sărăciei. Sfântul le-a dus pe ascuns trei pungi cu bani și fetele au avut astfel zestre și s-au putut mărita după datină. Se spune că, la cea dea treia, Sfântul Nicolae s-a urcat pe acoperiș și a dat drumul săculețului prin hornul casei, într-o șosetă pusă la uscat, de unde a apărut obiceiul agățării șosetelor de șemineu.

Datorită cruciaților din Bari (Italia), moaștele Sfântului Nicolae au ajuns în Italia, în secolul al XI-lea. În perioada medievală, în țările scandinave, faima sa de episcop sfânt a lăsat locul imaginii unui bătrân care făcea daruri copiilor. Germanii îi spuneau Nikolaus, olandezii îi spuneau Sinterklaas, care, odată cu emigrările spre continentul american, a devenit Santa Claus. El era sărbătorit încă la 6 decembrie.

Moș Crăciun

Numele lui Moș Crăciun, sau Father Christmas, datează din secolul al XVI-lea, în Anglia și era o personificare a spiritului de bucurie al Crăciunului, sub forma unui om îmbrăcat în veșminte verzi, cu bordură de lână albă. Tot englezilor li se atribuie și mutarea sărbătorii Sfântului Nicolae pe 25 decembrie, pentru a coincide cu cea a Crăciunului. Astfel, numele olandez al Sfântului Nicolae și cel englez al lui Father Christmas se unesc în cel de Santa Claus.

Pe continentul american, la sârșitul secolului al XIX-lea, Santa Claus devine tot mai popular, dar și mai rotofei, datorită unor cărți pentru copii care îl reprezentau ca pe un bătrânel bucolic cu obraji rumeni care locuiește la Polul Nord și care aduce daruri copiilor cu sania lui, trasă de șapte reni, în noaptea de 24/25 decembrie. Își pierde înfățișarea de episcop și o capătă pe aceea a unui marinar olandez cu barbă albă și lulea, îmbrăcat într-o haină verde de iarnă.

Un rol important în răspândirea și mercantilizarea faimei lui Moș Crăciun, l-a avut în anii ‘30 compania Coca-Cola, căreia i se atribuie schimbarea culorii hainelor moșului în roșu, pentru a se asorta cu cea a firmei.

Așadar, în cine să credem ?

A trecut ceva vreme între Sfântul Ierarh Nicolae care ajuta pe ascuns oamenii în nevoie, și Moșul de astăzi, care îndeamnă la shopping, în numele Crăciunului. Bătrânelul cu barbă albă e mai popular decât oricând. Între noi fie vorba, chiar și chinezii îl așteaptă pe Moș Crăciun, deși ei, nefiind creștini, nu îl au pe Sfântul Nicolae în calendar și nici nu sărbătoresc Nașterea Domnului.

Nu putem să NU îl primim în Moș Crăciun. A-l refuza pe Moș Crăciun ar fi, în primul rând, un gest de cruzime față de copiii noștri. Îl putem considera o personificare a spiritului Crăciunului. Îl putem considera o expresie a dărniciei și a jertfelniciei. Un personaj care e mereu jovial și care ne îndeamnă să fim la fel.

Dar, pentru numele Domnului, nu putem separa darurile și barba lui albă de Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, ea însăși cel mai mare dar făcut pământenilor. Nu putem vorbi, laic și ateu, despre „sărbătorile de iarnă”, ci despre „sărbătorile Nașterii Domnului”. Venirea pe pământ a pruncului din Betleem este adevăratul motiv de bucurie.

Așa că, atunci când vine Moșul, pe lângă paharul de lapte și prăjiturica aferentă, adăugați o rugăciune de mulțumire către Mântuitorul, Cel Care a binevoit să se întrupeze pentru noi și una către Sfântul Nicolae, cel care, „îndreptător credinței și chip blândețelor” fiind, a servit ca model pentru Santa Claus.

publicat în revista Candela de Montreal, octombrie-noiembrie 2014

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s