Liturghia – o taină rostită printr-un spectacol (II)

Heruvicul

Imnul heruvimic, sau Heruvicul, deschide partea a doua a Sfintei Liturghii, numită și Liturghia Darurilor, pentru că acum pâinea și vinul pregătite de preot la Proscomidie se vor preschimba, prin rugăciunile dedicate, în Trupul și Sângele lui Hristos, ca o reeditare a Cinei celei de Taină.

Imnul Heruvic are două părți. Prima parte este aceasta:

„Noi, care pe Heruvimi cu taină închipuim și Făcătoarei de viață Treimi sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească să o lepădăm.”

Este un text scurt, dar care se cântă rar, foarte rar. Sunt multe melodii compuse pentru acest imn, una mai frumoasă decât alta. Mesajul primei părți a Heruvicului este simplu și direct: ne îndeamnă să lepădăm orice grijă lumească și astfel să Îl întâmpinăm pe Hristos care Se va jertfi sub ochii noștri, pe Sfânta Masă.

Înainte de imn, însă, preotul rostește în taină o rugăciune. În biserica noastră, în virtutea unei vechi tradiții, se obișnuiește ca această rugăciune să se rostească cu voce tare, pentru a sublinia importanța momentului:

„Nimeni din cei legaţi cu pofte şi cu desfătări trupeşti nu este vrednic să vină, să se apropie sau să slujească Ţie, Împărate al slavei; căci a sluji Ţie este lucru mare şi înfricoşător chiar pentru puterile cereşti. Dar, totuşi, din iubirea Ta de oameni cea negrăită şi nemăsurată, fără mutare şi fără schimbare Te-ai făcut om, şi Arhiereu al nostru Te-ai făcut, şi, ca un Stăpân a toate, ne-ai dat slujba sfântă a acestei jertfe liturgice şi fără de sânge…”

Observăm în aceste cuvinte umilința care trebuie să ne însoțească în aducerea Sfintei Jertfe și măreția la care luăm parte, alături de îngerii care slujesc împreună cu noi.

Prima parte a Heruvicului se cântă foarte rar, pentru că în acest timp preotul face o cădire mare. Însoțit de diacon, sau de un alt purtător de lumină, preotul iese prin ușile împărătești, tămâind cu cădelnița întreaga biserică. Cântarea imnului trebuie să fie făcută în așa fel încât să se sincronizeze cu timpul cădirii preotului. Dacă e nevoie, strana sau corul repetă părți din imn, pentru ca preotul să aibă timp să cădească biserica și să se întoarcă în altar, de unde continuă cu Vohodul Mare.

Vohodul Mare

Vohodul sau Ieșirea Mare, simbolizează drumul Mântuitorului către Patimi. În ce constă el: după ce a pregătit pâinea pe Sfântul Disc și vinul în Sfântul Potir la Proscomidie, preotul îi dă diaconului Sfîntul Disc și îi pune pe umeri Sfântul Aer (o bucată de pânză de formă pătrată care va acoperi ulterior Potirul și Discul), ia el însuși Sfântul Potir și ies, precedați de purtători de lumină, până în mijlocul bisericii. Aici, diaconul rostește:

„Pe voi pe toți, dreptmăritorilor creștini, să vă pomenească Domnul Dumnezezu întru împărăția Sa, totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor.”

Diaconul intră apoi în altar, iar preotul continuă cu o serie de pomeniri asemănătoare: pentru episcop, pentru stăpânire, pentru cei vii și cei morți, pentru eroi, pentru ctitorii bisericii și pentru cei prezenți la slujbă. La fiecare cerere corul răspunde cu Amin.

După cuvintele  „Și pe voi pe toți, dreptmăritorilor creștini, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăția Sa, totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor”, preotul intră în altar, așează Potirul pe Sfânta Masă, ia Sfântul Disc din mâinile diaconului și îl așează alături. În timp ce între ei are loc un schimb de cuvinte (Diaconul : „Preoția ta să o pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăția Sa”. Preotul: „Diaconia ta să o pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăția Sa”, și altele), corul cântă partea a II-a a Imnului Heruvimic:

„Ca pe Împăratul tuturor să-L primim, pe Cel nevăzut, înconjurat de cetele îngerești. Aliluia. Aliluia. Aliluia.”

Această parte a doua continuă și lămurește îndemnul din prima parte. Lepădăm grija cea lumească pentru a primi pe Împăratul îngerilor.

De acum, Sfântul Potir și Sfântul Disc se află pe Sfânta Masă, gata pentru transformarea pâinii și vinului în Trupul și Sângele lui Hristos, adică în ceea ce numim Euharistia, sau Împărtășania.

Ectenia după Heruvic

După ce au intrat în altar și au rostit textele prevăzute de Liturghier, preotul îl binecuvântează pe diacon pe creștet, iar acesta iese pe ușa din stânga a altarului pentru a rosti Ectenia de după Heruvic.

Să plinim rugăciunea noastră Domnului…
Pentru cinstitele daruri ce sunt puse înainte, Domnului să ne rugăm… și celelalte

Seria aceasta de cereri are darul de a-i pregăti pe credincioși pentru Sfânta Jertfă care stă să înceapă.

Ectenia de cereri

Urmează apoi o ectenie de cereri, adică o serie de șase rugăciuni de cerere, la care strana/corul răspunde cu „Dă, Doamne”. Ne rugăm pentru ziua toată, desăvârșită, înger de pace, credincios, îndreptător, pentru cele bune și de folos vieții noastre, pentru a petrece cealaltă vreme a vieții noastre în pace și pentru răspuns bineprimit la judecata lui Hristos.

Și la această ectenie avem multe melodii posibile, a căror intrerpretare, fie în gamă majoră, de bucurie, fie minoră, sobră, aduce un plus de sensibilitate în atmosfera slujbei.

Euharistia

După ectenia de cereri, diaconul intră în altar, iar preotul iese în mijlocul ușilor împărătești, zicând cu glas mare cuvintele Mântuitorului: „Pace vouă!”, iar apoi îndeamnă pe cei prezenți

„Să ne iubim unii pe alții, ca într-un gând să mărturisim”, la care corul continuă ideea, cântând „Pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită”.

Chemarea aceasta nu este întâmplătoare. Suntem chemați să ne iubim unii pe alții, pentru că numai având iubire între noi putem lua parte la minunea care este Sfânta Euharistie și numai așa putem mărturisi pe Dumnezeu. Doar având iubire între noi suntem o comunitate rugătoare.

Urmează apoi intonarea unui imn de o deosebită frumusețe duhovnicească, dar și muzicală:

„Iubi-Te-voi, Doamne, vitutea mea. Domnul este întărirea mea și scăparea mea și izbăvitorul meu.”

Acest imn, interpretat duios fie de preoți, în altar, fie de cor, ne îndeamnă să Îl avem pe Dumnezeu ca pe cea mai mare virtute a noastră, ca pe cea mai importantă comoară a vieții noastre.

Crezul

Rostirea Crezului este o veche tradiție a Bisericii Ortodoxe și are o importanță teologică aparte. Ca unii care ne vom apropia de Sfânta Împărtășanie, avem nevoie să mărturisim credința ortodoxă în Sfânta Treime. Crezul este rostit și la slujba Botezului, ca o condiție a primirii lui. Crezul este o scurtă expunere a celor mai importante dogme ale credinței ortodoxe, iar rostirea lui se aseamănă întrucâtva cu jurământul ostașului pentru țara lui sau cu jurământul medicului pentru misiunea lui.

Când cheamă pe cei prezenți la rostirea Crezului, diaconul spune: „Ușile, ușile! Cu înțelepciune să luăm aminte!”.  Primele două cuvinte se refereau, în vechime, la închiderea ușilor bisericii. Cei încă nebotezați trebuiau să părăsească biserica, fiindcă, în lipsa botezului, nu erau îndreptățiți a mărturisi Crezul. Astfel, diaconii sau ipodiaconii trebuiau să închidă ușile bisericii, pentru ca nimeni din cei nebotezați să nu poată participa la partea a doua a Liturghiei. Astăzi, când majoritatea ortodocșilor sunt botezați din pruncie, aceste cuvinte sunt rostite mai mult din tradiție, decât dintr-o importanță practică. Dar îndemnul rămâne valabil: cu înțelepciune să luăm aminte… la Crez.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte…

După rostirea Crezului, preotul iese între ușile împărătești și îi îndeamnă pe credincioși să fie gata pentru momentul cel mai important al Sfintei Liturghii, care este sfințirea darurilor:

„Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, Sfânta Jertfă cu pace să o aducem”

Frica aceasta nu are nimic de-a face cu spaima sau teama, în sensul comun. Frica de Dumnezeu este mai degrabă un sentiment de admirație a măreției divine și o recunoaștere a dimensiunii noastre omenești în fața lui Dumnezeu. Este o expresie a iubirii noastre de fii către Tatăl ceresc, nu una de frică în înțelesul comun de astăzi.

Preotul rostește apoi una dintre cele mai frumoase urări ale Evangheliei, urare rostită inițial de Sfântul Apostol Pavel, la finalul unora din epistolele sale:

„Harul Domnului Nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți”. Corul răspunde: „Și cu duhul tău.”

Apoi îndeamnă: „Sus să avem inimile”, iar corul răspunde cu „Avem către Domnul”.

Ce îndemn frumos: să avem inimile sus, în cer, măcar pentru timpul cât durează slujba Liturghiei. Să ieșim pentru moment din ritmul nostru pământesc, ca să intrăm în ritmul ceresc!

Răspunsurile Mari

„Cu vrednicie și cu dreptate este a ne închina Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită”.

Aceste cuvinte, cântate de cor, sunt o altă mărturisire a dogmei Sfintei Treimi, dogmă centrală în gândirea ortodoxă: Dumnezeu este Unul în ființă, dar Întreit în persoane. În timpul cântării, preotul rostește în taină, în altar, rugăciunile asociate momentului. Răspunsurile Mari fac obiectul unor frumoase compoziții muzicale, pe diferite tonalități și în diferite stiluri, a căror auzire încântă urechea, bucură inima și satură sufletul.

Rugăciunea din altar a preotului continuă în taină:

”Îți mulțumim Ție pentru Liturghia aceasta pe care ai binevoit a o primi din mâinile noastre, deși stau înaintea Ta mii de arhangheli și zeci de mii de îngeri, care se înalță zburând…”

Și continuă apoi cu voce tare:

„… cântarea de biruință cântând, strigând, glas înălțând și grăind:”

La aceasta, corul începe a cânta:

„Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot! Plin e cerul și pămîntul de mărirea Ta, Osana întru cei de sus. Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului. Osana întru cei de sus!”

Vedem și aici cum cuvintele rostite în altar se continuă, într-o rugăciune continuă, cu cele cântate de cor. Toate mărturisesc pe Dumnezeu Unul în ființă și Întreit în persoane.

Epicleza

Epicleza este momentul central al Sfintei Liturghii. Este rugăciunea prin care pâinea și vinul se transformă în Trupul și Sângele lui Hristos. Partea ei auzită sunt cuvintele preotului:

„Luați, mâncați, Acesta este Trupul Meu…. Beți dintru acesta toți, Acesta este sângele Meu…”(Luca 22, 19-20)

Partea ei ne-auzită, adică rostită în taină, sunt cuvintele:

Încă aducem Ţie această slujbã duhovnicească şi fără de sânge, şi Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte.
Şi fă, adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău (Amin)
Iar ceea ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tău. (Amin)
Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt. (Amin, Amin, Amin )

În tot acest timp, la strană/cor se cântă, rar și cu luare aminte, imnul Pe Tine Te lăudăm, un imn care mișcă sufletul și aduce uneori lacrimi de mulțumire și umilință în sufletele credincioșilor. Și sunt mereu plăcut impresionat să aud cum, la această cântare, în biserica noastră, se coboară o liniște desăvârșită și o pace rugătoare, semn că toți cei prezenți înțeleg și trăiesc importanța momentului.

Axionul

După sfințirea darurilor, urmează Axionul, adică o cântare în cinstea Maicii Domnului. Există mai multe axioane dedicate sărbătorilor împărătești, dar cel mai cunoscut este:

„Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu. Cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii…”

Tatăl nostru

După aceea, diaconul iese în mijlocul bisericii și rostește cea de-a doua ectenie de cereri, la care corul răspunde cu „Dă, Doamne”. La finalul ecteniei, preotul îi cheamă pe credincioși să rostească Rugăciunea Domnească, adică Tatăl nostru. În biserica noastră, se obișnuiește de mulți ani ca această rugăciune centrală a oricărui creștin să fie rostită în limbile română, franceză și engleză.

Împărtășirea credincioșilor

După ce sfințiții slujitori se împărtășesc în altar, preotul ia Sfântul Potir, se întoarce cu fața către popor și îi cheamă prin cuvintele:

„Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, apropiați-vă!”

Din nou vedem același cuvânt frică, ce nu înseamnă teamă, ci admirație a puterii divine, izvorâtă din iubire. Credincioșii răspund chemării și vin, cu mic cu mare, să primească Sfânta Împărtășanie.

Rugăciunea amvonului

După împărtășire, preotul duce Sfântul Potir înapoi la proscomidiar, unde diaconul va consuma ceea ce va fi rămas după împărtășirea credincioșilor, iar el iese în mijlocul bisericii, de unde rostește o frumoasă rugăciune de mulțumire:

„Cel ce binecuvintezi pe cei ce Te binecuvintează, Doamne, și sfințești pe cei ce nădăjduiesc întru Tine, mântuiește poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta…”

Această rugăciune marchează finalul Sfintei Liturghii, mulțumind lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să primim Sfintele Sale Taine. Preotul face apoi încheierea, după care urmează predica.

Predica

Predica este cuvântarea pe care unul dintre slujitori o rostește la final, luând ca subiect textul Evangheliei ce s-a citit în duminica respectivă. Este un moment demn de luat în seamă, cu mare atenție, pentru că el constituie, alături de Sfânta Împărtășanie și de atmosfera de rugăciune, pachetul de sfințenie pe care orice credincios îl va lua cu el acasă și care îi va fi hrană duhovnicească pentru zilele ce vor urma.

Miruirea și anafura

După rostirea predicii, preotul invită pe credincioși la miruit. El în însemnează pe cei prezenți pe frunte, în chipul crucii, cu untelemn din candelă sau dintr-o sticluță cu mir. Cuvântul mir înseamnă în slavonă pace și semnifică pacea pe care au primit-o în  suflet cei participanți la Liturghie, pace care îi va însoți și după ce vor pleca spre casele lor.

Odată cu miruitul, fiecare ia cu el anafură, adică părticele din prescurile folosite la pregătirea Sfintei Împărtășanii. Anafura servește ca mângâiere, dar ca și compensație pentru cei care, din binecuvântate pricini, nu s-au putut împărtăși.

Concluzie

Am văzut, pe parcursul acestei cateheze, rolul central al Liturghiei în cadrul cultului ortodox, dar și în viața personală a fiecărui credincios. Atunci când participăm la Liturghie, participăm în mod tainic la Cina cea de Taină a Mântuitorului și împlinim cuvintele Lui, rămase peste veacuri:

„Aceasta să faceți spre pomenirea Mea” (Luca 22,19)

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s